Disparut de mult din memoria locuitorilor capitalei, Bucurestioara, ce purta numele orasului prin care trecea, a fost singurul parau ce se desfasura printre casele si gradinile capitalei, si singura apa curgatoare, dupa Dambovita , ce scalda vechiul oras al Bucurestiului.









Webdesign By Distinctive Works
Prima pagina

Bucurestioara - paraul pierdut



Autor: Sebastian Ilie
Publicat la: 2010.05.10


____descriere____

Disparut de mult din memoria locuitorilor capitalei, Bucurestioara, ce purta numele orasului prin care trecea, a fost singurul parau ce se desfasura printre casele si gradinile capitalei, si singura apa curgatoare, dupa Dambovita , ce scalda vechiul oras al Bucurestiului.

Conform documentelor oficiale, ce au supravietuit in ciuda dezastrelor ce au afectat orasul de alungul veacurilor, si a sapaturilor arheologice ce au intalnit vechia albie a paraului, se pare ca Bucurestioara isi avea izvorul in lacul Icoanei, un lac disparut astazi, cce se intindea pe o suprafata de 2 ha in zona ocupata astazi de Gradina Icoanei.
De aici ea trecea prin actuala strada Jean Louis Calderon, se intersecta cu strada Maria Rosetti, trece de strada Batistei unde spala curtea bisericii Batistei, unde forma o balta numita Batelistea sau Batistea, de la care provin si numele bisericii si a cartierului. Continuandu-si drumul spre sud, paraul trece de Bd. Carol I, traverseaza spatiul din spatele spitalului Coltea de astazi, unde formeaza o a doua balta: Balta Cucului sau Balta de la carvasara (de la vama), iar mai tarziu Lacul Sutului, dupa ce terenul este cumparat de familia Sutu.
De aici ca lua un curs orientat usor inspre est, trecand prin actualele strazi General Florescu si Radu Calomfirescu, iesea in Bd. Corneliu Coposu, de unde, datorita reliefului inclinat.se indrepta din nou spre vest, varsandu-se in cele din urma in Damvita undeva in apropiere de Curtea-Veche, probabil in locul de intalnire al Bd. Coposu cu Bd. I.C. Bratianu.Pe intreg traseul, paraul trecea printre casele si ogradele numerosilor boieri si negustori din centrul de astazi al Bucurerstiului, dintre acestea cele mai notabile au fost complexul de macelarii din zona Scaune, denumita asa dupa butucii folositi de macelari, numiti "scaune".

Prima mentiune a Bucurestioarei dateaza din 15 mai 1670, intr-un document judecatoresc cu privire la o disputa de terenuri intre biserica si boierii locali. De altfel, numele paraului va aparea de nenumarate ori in astfel de dispute de teren de alungul anilor. Utilizat de mult ca un canal de scurgere pentru resturile menajere, paraul a devenit si mai poluat si insalubru pe masura ce aceasta practica a devenit o metoda de extindere a terenurilor. Prin aruncarea a cat mai multor gunoaie in albia paraului, cursul acestuia era in cele din urma blocat, iar apa era fortata sa-si faca un nou curs prin pamanturile invecinate, astfel se castiga pamant ce pana atunci fusese ocupat de rau, iar afacerile vecinnilor erau sabotate de inundatii si reducere a a terenului viabil, pe masura ce apa isi cauta un nou traseu.
Aceste mici razboaie purtate cu gunoaie au dus la blocarea completa a santului natural undeva in zona Scaunelor. Datorita acestui blocaj, terenurile invecinate se transformau in teren mlastinos in timpul si dupa terminarea ploilor, iar pivnitele pravaliilor si caselor erau mereu inundate. Situatia a devenit atat de grava incat a fost nevoie de interventia domnitorilor, ce au incercat sav curete santul si sa aduca paraul din nou in vechia sa albie, insa problema nu va fi rezolvata niciodata, caci noi blocaje continuau sa apara mereu. Printre domnitorii ce au trebuit sa se confrunte cu aceasta problema s-a numarat chiar si Constantin Brancoveanu.

Pe la 1825, pavarea strazilor si nivelarea regiunii, duce la blocarea definitiva a paraului, ce ajunge astfel sa devina apa subterana, si sa se scurga direct in canalizarea proaspat construita. La 1832 apare ultima mentiune a paraului in jurnalul anonim a unui insotitor al generalului Kiseleff: "Orasul Bucuresti, capitala Valahiei Mari, a primit aceasta denumire de la paraiasul ce se numeste Bucuresti(oara), care curgea pe atunci prin apropierea bisericii Stelea; urmele acestui paraias se pot observa si pana acum". In 1847 insa, marele incendiu si reorganizarea structurii strazilor va sterge si ultimele urme ale apei, iar in 1873 paraul dispare definitiv odata cu secarea lacului Icoanei.

Desi nu mai poate fi vazut astazi, Bucurestioara ramane una din paginile istoriei uitate a Bucurestiului, o unitate hidrografica disparuta si o mostra din trecutul arhaic si atat de putin cunoscut al Micului Paris, strans legata de vietile oamenilor ce au trait pe malurile sale timp de sute de ani.



Etichete: Parau, Apa, Bucurestioara, Bucuresti, curs, disparut, parau disparut, apa curgatoare, Lacul Icoanei, Kiseleff, Icoanei



Cauta in site:
Google



Follow miculparis on Twitter


  Newsletter