Victor Rebengiuc nu mai este de multa vreme doar un actor important sau pur si simplu "mare", in sensul in care se vorbeste generic despre "marii nostri actori". E imposibil sa gasesti azi un echivalent al personajului Rebengiuc - caci maestrul a devenit (aproape fara voia sa, purtat de o formidabila cariera in teatru si film) un personaj in sine.









Webdesign By Distinctive Works
Prima pagina

De-a dreptul Victor Rebengiuc



Autor: B.C
Publicat la: 10.02.2004

Sursa: www.evz.ro


De-a dreptul Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc nu mai este de multa vreme doar un actor important sau pur si simplu "mare", in sensul in care se vorbeste generic despre "marii nostri actori". E imposibil sa gasesti azi un echivalent al personajului Rebengiuc - caci maestrul a devenit (aproape fara voia sa, purtat de o formidabila cariera in teatru si film) un personaj in sine.

Prezenta sa pe scena sau pe ecran a fost mereu dublata de impecabila rigoare morala a omului - o etica profesionala stricta, un refuz al minciunii intr-un domeniu artistic prin excelenta al compromisului (si unde se gasesc, din pacate, atitea exemple de oameni compromisi).

Victor Rebengiuc vorbeste rar despre sine; si mai rar despre viata sa de familie. Azi, la ora 13.00, la Libraria Diverta de la Bucuresti Mall, se va lansa insa o carte, care exact asta cuprinde (pe linga opiniile unor personalitati ale culturii romane) - o serie de interviuri cu membrii familiei Rebengiuc - sotia, Mariana Mihut, fiul, Tudor Rebengiuc, si desigur maestrul in persoana - realizate de criticul de teatru Mihaela Michailov si de Simona Chitan. Iata, in cele ce urmeaza, o serie de extrase din carte. (B.C.)

Victor Rebengiuc: "Am avut o copilarie obisnuita,fara nimic spectaculos. M-am nascut si am crescut in mahalalele Bucurestiului. (...) Aveam o familie modesta, ne mutam in fiecare an de la o adresa la alta, in case simple. Victor Rebengiuc Stateam intr-o casa, iar dupa un an de zile proprietarul spunea: (Chiria te costa mai mult), si atunci, bunicul, care era seful familiei, umbla sa gaseasca altceva. Suiam frumos mobilele in camion, ne asezam deasupra si o luam din loc, de obicei in partea cealalta a Bucurestiului. (...) Parintii s-au despartit cind noi, copiii, eram foarte mici. Eu aveam trei ani, iar fratele meu doi ani. Ne-au crescut bunicii din partea mamei si am fost ca si copiii lor. A fost foarte bine, desi de multe ori am simtit lipsa unui tata: as fi vrut sa fiu aparat, sa stiu ca am si eu un tata, pentru ca toti colegii mei vorbeau de tatal lor. (...) A murit la Stalingrad, in 1942 (...) Se pare ca tata a fost (vinovat) de talentul meu, pentru ca bunica-mea spunea: (Mai, taica-tu avea haz, facea tot timpul comicarii si giumbuslucuri). (...)

Mama nu prea avea rabdare cu noi, era tinara si avea si ea viata ei. A fost o femeie foarte frumoasa, dar fara noroc, ce sa-i faci! (...)"

Un accident cu doamna Bulandra

"Simpla aparitie a doamnei Bulandra pe scena iti taia respiratia. In spectacolul Nebuna din Chaillot, statea la inceputul actului al II-lea pe o sofa, iar eu eram asezat alaturi. (...) La un moment dat, doamna Bulandra trebuia sa se ridice si eu ii dadeam mina ca sa o ajut. Din cauza faptului ca purta o capa de velur ampla, in timpul unui spectactacol, cind s-a ridicat in capul oaselor, a calcat cu piciorul pe ea si a cazut. A vrut sa se ridice, insa nu reusea sa se miste. In momentul ala, eu am innebunit, nu stiam ce sa fac, stateam cu mina ei in miinile mele si o trageam cu putere; ea se uita la mine cu niste ochi mari si speriati si spunea intruna: (Un moment, un moment, un moment). Asteptam sa se lase cortina, sa se intimple ceva, sa ies din situatia asta ingrozitoare, careia nu-i gaseam nici o rezolvare. O trageam ca disperatu? de mina si, intr-un tirziu, m-am oprit; am inteles ca daca mai trag mult ii scot mina din umar. M-am aplecat, am luat-o de subsuori si am pus-o in picioare. (...) Cind s-a lasat cortina, ea mi-a spus senina: (Draga, credeam ca n-ai sa poti sa ma ridici!). Atit a avut de comentat, dupa tot ce se intimplase. Era uluitoare, o persoana plina de autoritate si un om foarte cald totodata. (...)"

Despre prima casatorie:

"Anca Veresti era colega mea din anul I de Institut, o fata extraordinar de frumoasa, cu reale calitati pentru teatru. A fost prima mea dragoste, amindoi eram foarte tineri atunci. La inceput, a fost un amor platonic dupa care ne-am casatorit. (...) Casatoria noastra a durat din ?60 pina in ?65, cind am divortat. M-am despartit de Anca pentru ca am intilnit o alta fata foarte frumoasa, foarte talentata, pe care o chema Mariana Mihut. Oricum, relatiile dintre mine si Anca se racisera si intrasera intr-o rutina. (...) Au trecut 40 de ani de cind ne-am despartit. Sint de atita vreme casatorit cu Mariana incit mi se pare ca am fost impreuna de la inceputul vietii. (...)"

Mariana Mihut: "Nu conteaza ca ne certam groaznic in bucatarie"

"E foarte dificil de facut portretul unui om, chiar si dupa 40 de ani de convietuire. Ce sa va spun despre el? Ce sa va spun despre noi? Adevarul e ca nu sint un inger pogorit printre muritori, nici el nu este un inger, desi, uneori, Victor are candoarea unui copil. In mod sigur, el este mult mai cumsecade decit mine. (...) Nu conteaza ca ne certam groaznic in bucatarie, nu conteaza ca avem cu totul alte ritmuri biologice. Astea devin fleacuri in fata a ceea ce ne leaga cu adevarat

M-am indragostit de el pentru ca era fermecator. Victor era deja o vedeta, un artist consacrat, pe vremea cind eu, studenta fiind, coboram de la clasa ca sa-l pot vedea jucind pe scena (Institutul de Teatru era chiar deasupra Teatrului Bulandra). (...) L-am revazut pe Victor in timpul filmarilor de la Padurea spinzuratilor, iar in iunie 1965 ne-am casatorit. (...)

Viata noastra casnica? Ce sa spun? Nu gatim impreuna, am incercat, dar nu reusim sa ne sincronizam. Eu sint, de obicei, mina a doua la bucatarie si il ajut numai (pe maestru) sa se desfasoare. Trebuie sa recunosc ca imi convine asta. (...) E un fel de smecherie a mea, ma dau nestiutoare in ale bucatariei, dar de fapt lucrurile nu stau tocmai asa. (...)"

Tudor Rebengiuc, fiul marelui actor:

"Nu pot spune ca sint intotdeauna multumit de rolurile pe care le face tata. Stiu cind poate mai mult si cind exagereaza sau se lasa prada unui manierism daunator (avea la un moment dat un gest obsesiv pe care il facea cu mina, cind spunea ceva altui personaj pe un ton imperativ, care ma scotea din minti). (...)

Fara sa o stie, tata are un soi de nobila nesimtire naturala, asa ca taranii din vechime. Nesimtirea asta, innascuta parca, il face insensibil la oportunism, la injurii, la snobism, si ii da o verticala robustete a caracterului. Aceeasi (calitate) il face, uneori, irascibil, coleric, frust, nepoliticos, neatent in cultivarea persoanelor cu care este in consonanta. E motivul pentru care multa lume se teme de vorba lui. (...)

Slava Domnului, de mine nu s-a dezis cu toate ca l-am dezamagit rau de tot nu o data. Intr-un astfel de moment, mi-a spus ca sint un nimeni, dar ca nu ma va abandona orice as face. (...)" [De-a dreptul Victor Rebengiuc Editura Licentia Publishing, 2004]



Etichete: Victor Rebengiuc, Rebengiuc, personalitati, bucuresteni, Bucuresti



Cauta in site:
Google



Follow miculparis on Twitter


  Newsletter